Alternative la plastic care pot salva planeta

Știi de ce ar trebui să treci de la materialele pe bază de plastic la alternative biodegradabile? Dincolo de poluarea obișnuită cu plastic, metodele de extracție a petrolului și a gazelor naturale necesare producerii plasticului devastează adesea mediul înconjurător. Chimicalele toxice conținute de plastic se scurg de asemenea în produsele alimentare, băuturi, oceane și pânza freatică.
Reciclarea doar încetinește călătoria materialelor plastice către depozitele de deșeuri, unde materialul se fragmentează în bucăți mai mici de plastic. De aceea, oamenii de știință, inginerii și ecologiștii se orientează către alternative la plastic care pot salva planeta. Iată despre ce este vorba!

Ce alternative la plastic pot salva planeta?


1. Ciuperci


Ciupercile invadează industria ecologică, înlocuind materialele care folosesc plastic. Prin cultivarea diferită a ciupercilor, o gamă largă de materiale precum cauciuc, piele, plută și plastic pot fi înlocuite de o plantă care germinează dintr-o sămânță. Acest lucru se datorează faptului că ciupercile sunt făcute din mai multe filamente diferite care cresc dintr-un nucleu. La un moment dat, aceste filamente încep să creeze o rețea. Prin coacerea la temperaturi exacte, microorganismele din ciuperci sunt dezactivate, iar masa și noua structură sunt solidificate.
Rezultatul final? Un material care este ușor, puternic, rezistent la foc, rezistent la apă și se poate descompune în decursul a 180 de zile.

2. Alge


Susținute de patru ingrediente simple - dioxid de carbon, lumina soarelui, apă și nutrienți anorganici - algele reprezintă o alternativă la plastic. Acestea au capacitatea de a consuma substanțele care contaminează apa. Prin procesul de fotosinteză, algele captează și dioxidul de carbon și produc oxigen proaspăt și curat. Fiecare jumătate de kilogram de alge colectate pentru producție consumă aproximativ un kilogram de dioxid de carbon. Procesul creării acestui bioplastic necesită descompunerea algelor în granule mici. Companiile pot produce apoi plastic bazat 100% pe alge sau un amestec de alge și petrol. Aceste granule devin un ingredient cheie într-o varietate de produse, cum ar fi jucăriile, ramele de ochelari, semnele rutiere, ambalajele alimentare și lămpile. Potrivit cercetătorilor, se caută o nouă specie de alge care să producă hidrocarburi și zaharuri.
Ar putea oare ingineria genetică să producă astfel de organisme și să avansăm la o eră în care nu mai este nevoie de combustibili fosili?

3. Amidon din cartofi


Știai că amidonul rămas din producția de chipsuri și cartofi prăjiți ar putea fi un ingredient ecologic perfect pentru compoziția pungilor bioplastice? O companie a combinat cu succes amidonul din cartofi cu poliuretan pentru a produce pungi de plastic mult mai puternice și mai subțiri decât pungile din poliuretan. Rezultatul? Un plastic care necesită mai puțin poliuretan decât pungile normale și reducerea utilizării materialelor pe bază de ulei. Iar industria farmaceutică include amidonul din cartofi în producția de capsule medicinale. De fapt, fabricarea plasticului din amidon este atât de ușoară, încât poți poți face chiar și tu acasă acest lucru.

4. Bananieri


O nouă tehnică inventivă pentru producția ecoplastică a înflorit dintr-un loc surprinzător - plantațiile de banaieri din Insulele Canare și Uganda. Bananele sunt recoltate, dar plantele sunt aruncate de obicei.
Se estimează că 25.000 de tone sunt aruncate în fiecare an. Fibrele naturale ale bananierilor sunt incredibil de durabile și utile în producția materialelor plastice, putând fi folosite pentru rezervoare de apă, coșuri și chiar bărci. Odată prelucrate, tratate și combinate cu un amestec de material plastic, fibrele bananierilor pot fi încorporate pentru a întări materialele plastice și pentru a reduce cantitatea de poliuretan utilizată într-un grad substanțial. În plus, oportunitățile de cercetare și dezvoltare generează deja locuri de muncă și creșterea profiturilor pentru producătorii de banane.

5. Frunze


O companie aflată la început de drum a conceput o metodă care transformă frunzele căzute în tacâmuri. Aceștia nu folosesc nicio substanță chimică, plastic și nu taie copaci. De fapt, aceste alternative la plastic sunt la fel de regenerabile și biodegradabile precum copacii din care cad. Frunzele sunt luate din sate din Asia și America de Sud.
Sunt concepute pentru durabilitate și multiple utilizări, trei straturi de frunze fiind îmbinate cu fibre de palmieri.

6. Porumb


Acidul polilactic este o alternativă la plastic, fiind fabricat din amidon de porumb fermentat. Acesta a intrat deja pe piața bio a materialelor plastice. Deși oamenii de știință se așteaptă ca acidul polilactic să se biodegradeze, procesul este unul încet în condițiile normale de depozitare a deșeurilor. De exemplu, se estimează că o sticlă din acid polilactic se descompune în 100-1000 de ani într-un depozit de deșeuri. Iar atunci când este incinerat, acest acid nu emite fumuri toxice caracteristice produselor tradiționale pe bază de petrol.
5 Iunie 2018
 

Posteaza comentariu

Greu de citit? Regenerare cod